Cristiano Bergodi a fost cuprins de dezamăgire după înfrângerea suferită de Sepsi cu Farul Constanța, scor 0-1.
Tehnicianul italian nu le-a reproșat nimic elevilor săi și a explicat că este mulțumit de evoluția lor, lăsând de înțeles că doar ghinionul a făcut ca formația covăsneană să fie învinsă.
Bergodi privește cu optimism spre viitor și speră să nu mai aibă parte de asemenea jocuri, amintind și de partidele cu Hermannstadt și Rapid, când adversarii au înscris la primele ocazii, după ce Sepsi dominase.
Louis Munteanu a fost marcatorul unicului gol de la Sfântu Gheorghe, în minutul 33, după un assist venit de la Constantin Grameni.
„Am trăit cu emoții, pentru că e o înfrângere…nu vreau să spun mincinoasă, la cum am jucat în prima repriză și la începutul meciului, când am avut două-trei situații de gol, inclusiv asta cu Safranko și bara. În prima repriză, dintr-un șut, am luat gol, dar am jucat bine. A doua repriză, la fel, echipa a jucat și nu pot să reproșez deloc nimic băieților. Erau și ei dezamăgiți, normal, mai ales când se întâmplă așa un meci, împotriva unei echipe care e pe primul loc.
I-am constrâns să stea și cu 5 fundași în a doua repriză, când au băgat pe teren și fundașii laterali și s-au pus pe două linii de 5. Asta e o strategie normală a fiecărui antrenor. Dar noi am arătat din nou că suntem o echipă foarte bună, jucăm și asta e important, vor veni momente mai bune. A fost și meciul cu Hermannstadt, când primul lor șut a fost gol, iar cu Rapid, la fel, primul șut a fost gol.
Pe statisticile Instat, suntem o echipă care e sus acolo, doar Farul e pe locul 1 ca posesie. Dar noi suntem o echipă care încearcă să joace și se pare că toate echipele, inclusiv cele de pe primul loc, se vor apăra cu noi. Dar asta e, încercăm să câștigăm. În sfârșit, sunt mulțumit de evoluție, chiar dacă am pierdut”, a spus Cristiano Bergodi la final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER